10 trenduri și soluții pentru a construi orașe și comunități sustenabile

Orașul celor 15 minute

La nivel global, peste 700 milioane de rezidenți nu au acces la apă și canalizare, iar mai mult de un sfert din populația lumii trăiește în locuințe de tip informal din care lipsesc serviciile și infrastructura de bază.

Pentru a fi viabile, orașele au nevoie de sisteme de salubritate, rețele electrice, drumuri, transport public, locuințe, spitale și școli.

În țările în curs de dezvoltare orașele se confruntă cu provocări considerabile în furnizarea acestei infrastructuri, în timp ce accelerarea dezvoltării este esențială pentru a atenua sărăcia și pentru a îmbunătăți locuirea. Stabilirea unei infrastructuri și a unor servicii solide este, de asemenea, necesară pentru a spori reziliența în fața unor provocări precum schimbările climatice.

Un trend ce are potențialul de a contracara toate aceste provocări este dezvoltarea urbană durabilă prin orașe de tip compact. Acestea au la bază principiul conform căruia orice locuitor al unui oraș ar trebui să aibă toate serviciile necesare traiului la maxim 15 minute de mers pe jos sau pe bicicletă de acasă. Orașul viitorului mai poartă numele și de orașul celor 15 minute și se bazează pe crearea de comunități locale din care oamenii nu sunt nevoiți să se deplaseze pe distanțe lungi pentru a-și desfășura activitățile de muncă sau recreere.

Orașul de „15 minute” este o iterație a ideii de „unități de cartier” dezvoltată de planificatorul american Clarence Perry în anii 1920. Teoria „noului urbanism”, un concept de planificare urbană și design care promovează orașele în care se poate merge pe jos, a câștigat ulterior popularitate în SUA în anii 1980. Versiuni similare de „celule urbane” sau cartiere de 30 și 20 de minute au apărut, de asemenea, pe tot globul în ultimul deceniu.

2. Lipsa locuințelor accesibile – o provocare ce poate conduce la inegalități accentuate

Probleme precum prețurile caselor din ce în ce mai nerezonabile pentru potențialii cumpărători, chiriile mari și condițiile de viață nesatisfăcătoare pentru chiriași și indisponibilitatea locuințelor sociale pentru persoanele aflate în nevoie au devenit critice. Pandemia COVID-19 nu a făcut decât să înrăutățească disparitatea locuințelor și să îi influențeze în mod disproporționat pe cei mai vulnerabili.

Pe măsură ce influența nefastă a pandemiei COVID-19 asupra economiilor europene a început să scadă, chiriile și prețurile locuințelor au continuat să crească în primul trimestru al anului 2022, crescând față de anul respectiv cu 1,4% și, respectiv, 10,5%, arată cifrele Comisiei Europene.

Sursa grafic

Locuințele inaccesibile au consecințe sociale profunde dincolo de dezavantajele economice imediate; locuințele decente și la prețuri accesibile ar trebui să fie o resursă socială esențială care oferă o bază de stabilitate. Cercetările au arătat că, în general, persoanele ale căror costuri cu locuința reprezintă mai mult de o treime din venitul gospodăriei se confruntă cu o deteriorare a sănătății mintale care depășește simplul stres financiar. În cele din urmă, lipsa de locuințe sociale poate duce la creșterea numărului de persoane fără adăpost.

Posibilele soluții nu pot proveni decât de la guverne. Acestea ar trebui să aibă o strageie pentru gestionarea crizei locuințelor din momentul actual. Atunci când există o discrepanță mare între nivelul existent de locuințe și cel dezirabil, este recomandată examinarea financiară a tuturor nevoilor de construcții noi și identificarea surselor de finanțare. O posibilă soluție o reprezintă investitorii instituționali precum fondurile de pensii, companiile de asigurări și fondurile suverane de avere pot deveni surse mai importante de finanțare pentru construcția de locuințe având în vedere preferința acestora pentru venituri stabile și angajamente pe termen lung.

3. Orașe verzi – mai multe spații publice pentru recreere și facilități pentru pietoni și bicicliști

Orașele au ca principale caracteristici densitatea ridicată a populației și un ritm alert al dezvoltării de clădiri care să susțină viața modernă a locuitorilor lor. Există o presiune constantă în legătură cupopulația în creștere, resursele limitate și schimbările climatice. Din păcate, dacă dezvoltarea urbană nu are în vedere și crearea de spații verzi și reducerea traficului, aceasta contribuie la o poluare și mai ridicată. În contextul schimbărilor climatice, aceasta devine problematica și contribuie la scăderea calității vieții și a sănătății rezidenților.

Multe țări cu venituri mici și medii nu monitorizează calitatea aerului. Acestea fie nu au o legislație eficientă de control al emisiilor, fie nu reușesc să găsească resursele pentru a pune în aplicare legislația. Ca urmare, populațiile lor se confruntă cu o povară suplimentară - pe lângă expunerea la poluarea aerului, OMS estimează că 2,4 miliarde de oameni din întreaga lume ard combustibil din biomasă și cărbune în interior, pentru a-și găti sau a-și încălzi casele.

Unul dintre indicatorii pentru măsurarea Obiectivului 11 este suprafața spațiului public și verde dintr-un oraș, deoarece lipsa acestuia creează un mediu de viață urban nesănătos. Spațiile publice verzi presupun crearea de parcuri și spații de recreere ce au la baza vegetație, spații și facilități pentru mersul pe jos și bicilete în detrimentul celor pentru mașini și parcări și spații de joacă pentru copii și de activități în aer liber pentru adulți.

Principalelele soluții privesc, în primul rând, crearea unei strategii pentru îndeplinirea țintelor ONU cu privire la Obiectivul 11, o planificare urbană echilibrată, care să aibă în vedere și sănătatea oamenilor, nu doar dezvoltarea rapidă pentru profit, dar și includerea comunităților în proces.

4. Numărul de oameni care se mută la oraș continuă să crească

În 2021, 56,61% din populația lumii locuiește în zone urbane, o proporție estimată să crească la 68% până în 2050. Această trecere de la rural la urban va adăuga 2,5 miliarde de oameni în orașe, venind în căutarea unei vieți mai bune. În consecință, orașele se vor confrunta cu provocări masive: locuințe insuficiente decente și ieftine, extinderea nevoilor de gestionare a deșeurilor, cererea în creștere de acces la apă curată și locuri de muncă și înrăutățirea congestionării traficului.

Principala soluție este reprezentatat de tehnologie, deoarece factorii de decizie politică caută să răspundă nevoilor diverselor populații care reprezintă diferite etnii, culturi, religii și vârste, în timp ce în același timp încearcă să abordeze inegalitatea.

Un exemplu de bună practică este Singapore, un mozaic de comunități multi-rasiale și multi-religioase, gestionate cu atenție prin politicile orașului-stat menite să încurajeze incluziunea - cum ar fi alocarea de locuințe publice într-un mod care să evite ghetoizarea și crearea de programe educaționale și sociale care favorizează integrarea.

5. Orașul incluziv – o necesitate, nu doar un trend

În contextual globalizării și al recentului război izbucnit în Ucraina, din ce în ce mai mulți imigranți vor ajunge în România. Dincolo de politici publice care să ajute la integrarea acestora, este necesară și o planificare urbană adecvată pentru a sprijini acest efort.

Orașele ar trebui să fie proiectate pentru a genera rezultate sociale și economice pentru toată lumea, evitând costurile care apar atunci când oamenii sunt excluși. Deși cei săraci sunt de obicei cei mai afectați, orașele ar trebui să elimine și barierele cauzate de diferențele de gen, rasă, naționalitate, dizabilități sau religie.

Având în vedere ce se întâmplă în prezent la nivel social și felul în care evoluează conceptele precum genul, identitatea și sexualitatea, proiectarea incluzivă ar însemna construirea de centre urbane care să ofere spații sigure pentru persoanele care nu se identifică cu normele sociale tradiționale.

În același timp, proiectarea orașului ar trebui să țină cont de persoanele care se pot deplasa doar în scaunul cu roțile și pentru cei cu dificultăți de mobilitate. În prezent, în București transportul persoanelor în scaune cu roțile în cele mai multe părți ale orașului nu este posibilă din cauza lipsei infrastructurii în mijloacele de transport, a lipsei de cooperare a șoferilor sau personalului de la metrou, a trotuarelor ocupate de mașini sau a bordurilor înalte.

Principalele soluții pentru ca orașele să devină mai incluzive sunt o planificare integrată în loc de una fragmentată, echitate în procesul de proiectare și adoptarea de soluții tehnologice și competențe digitale, susținute de reglementări ajustate.

6. Orașul ca hub de inovație digitală

Tehnologia a demonstrat în nenumărate rânduri că poate rezova probleme critice ale societății. Avem nevoie de tehnologie pentru a contracara efectele schimbărilor climatie precum seceta sau ale unor evenimente globale neașteptate precum o pandemie.

Dacă marile companii și parcurile industriale își desfășoară activitățile în suburbiile orașelor, în centru găsim ecosistemul de start-up-uri, antreprenori și freelanceri. Cei care inovează reprezintă cheia pentru găsirea soluțiilor potrivite pentru populația în creștere, numărul din ce în ce mai mare de oameni care migrează de la rural la urban și provocările climatce. Pentru a se adapta rapid tuturor acestor schimbări, orașele au nevoie de o abordare multidimenionala a inovației. Este necesară o colaborare strânsă și funcțională între guvern, universități, companii și societatea civilă. Această colaborare ar avea la baza modelul Quadruple Helix Model of innovation, ce presupune ca guvernele să prioritizeze participarea publică la procesele de inovație.

O posibilă strategie de succes a guvernului ar presupune atracția talentelor astfel încât orașul să se poate dezvoltă cu scopul de a deveni atractiv pentru cei care îl locuiesc și pentru investitori. Astfel, acesta poate atrage investiții și își poate finanța proiectele de dezvoltare durabilă în beneficiul rezidenților săi.

7. Economia circulară – o tranziție dureroasă, dar necesară pentru orașe

Orice oraș al viitorului care se aliniază la Obiectivul 11 al ONU ar trebui să pună la dispoziția rezidenților facilități de reciclare și refolosire a biectelor. Pe lângă crearea de spații verzi, infrastructură pentru pietoni și bicilete, locuri pentru parcticarea de sport în aer liber și încurajarea micilor magazine de cartier cu produse locale, comunitățile ar trebui să poată avea acces la spații dedicate refolosirii, recivlarii și reparării obiectelor uzate.

Câteva statistici care demonstrează disfuncționalitățile economiei liniare și efectele asupra orașului sunt:

în medie, o mașină este parcataă mai mult de 90% din timp
spatiile de birouri sunt ocupate aproximativ 30-50% din timp
30% din alimente sunt irosite

Așa cum sustenabilitatea și raportarea non-financiară nu mai sunt doar niște trenduri, ci au devenit obligatorii pentru ca organizațiile să își poată păstra buna reputație și locul pe piață, așa și economia circulară va începe să devină din ce în ce mai puternică și va veni cu schimbări majore pentru companii, guverne și alte instituții. Și orașele vor devenei circulare, iar pentru a face posibilă această tranziție este nevoie de politici publice și mecanisme de finanțare. Tranziția către un astfel de model este unul dintre pilonii Strategiei Green Deal a Uniunii Europene și deja există exemple de bună practică ce pot fi folosite că inspirație pentru țări precum România.

Tarkett, lider global în soluții inovatoare de pardoseli și suprafețe sportive, care oferă o gamă de produse, inclusiv vinil, linoleum, covoare, cauciuc, lemn, laminat, gazon sintetic și piste de atletism, este pionierat în reciclarea pardoselilor după utilizare în Europa.

Tarkett lucrează cu IKEA din Stockholm pentru a transforma podelele Tarkett uzate din magazinul IKEA Kungens Kurva în podele noi. Tarkett a asigurat 10 000 m2 de pardoseală din vinil uzată din magazin prin programul de preluare și reciclare a pardoselilor ReStart® și le-a procesat la unitatea de reciclare la fața locului din Ronneby (Suedia).

8. Imprimarea 3D – o posibilă soluție pentru criza de locuințe accesibile și sigure

În orașe, doar unul din trei oameni își pemite o locuință sigură. Potrivit Institutului Mondial de Resurse, decalajul global de locuințe la prețuri accesibile este de așteptat să crească la 440 de milioane de gospodării până în 2025 - privând aproximativ 1,6 miliarde de oameni de o locuință adecvată și accesibilă. Imprimarea 3D poate fi de ajutor.

Procesele de imprimare 3D legate de construcții diferă ușor de imprimarea 3D tradițională, datorită dimensiunii produsului droit. Ele implică un braț robotic mare care se mișcă în jurul unei zone pe măsură ce modelează betonul, strat cu strat. Aceste mașini mari sunt capabile să creeze clădiri complete, să utilizeze mai puțin material decât construcția tradițională și necesită materiale cu costuri mai mici care pot menține cheltuielile la minimum.

Înainte de a putea deveni disponibilă la scară largă pentru uz comercial, imprimarea 3D în construcții trebuie testată, standardizată și aprobată în continuare de autoritățile de reglementare., Atât startup-urile, cât și companiile de construcții consacrate la nivel global dezvoltă deja proiecte conexe, realizează progrese și folosesc materiale noi.

9. Securitatea cibernetică în orașele inteligente ale viitorului

Într-un ecosistem în care toate serviciile devin interconectate, securitatea cibernetică devine vitală entru siguranța rezidenților unui oraș. Costurile globale ale criminalității cibernetice vor crește cu 15% pe an în următorii ani, ajungând la 10,5 trilioane USD anual până în 2025, în creștere de la 3 trilioane USD în 2015.

Multe orașe nu sunt pregătite pentru provocări. Pe lângă faptul că au rămas cu mult în urmă în revoluția digitală, cu tehnologiile învechite care rulează infrastructură critică, le lipsește expertiza în resursele umane pentru a putea face față provocărilor.

Un exemplu de bună practică este Tel Aviv, orașul care a prioritizat dezvoltarea digitală și soluții de cybersecurity odată cu dezcoltarea de noi facilitate pentru rezidenți. Câteva inițiative de succes au fost furnizarea de informații despre evenimente culturale, recreative și sportive din oraș, facilitarea accesului la informații despre serviciile de transport, cum ar fi închirierea de biciclete sau costul parcării public, reducerea consumului de apă cu Smart Garden Hub, un sistem de irigare la nivel de oraș bazat pe aplicații smartphone și prin consultarea locuitorilor cu privire la ce ce reparații trebuie făcute în cartierele lor.

10. Reziliența proactivă – un pas necesar pentru prevenirea catastrofelor

Pandemia a demonstrat cât de importantă este reziliența. Pentru ca orașele să își poate crește reziliența în fața unor evenimente neprevăzute, este nevoie de o colaborare strânsă între comunități, guvern și companii astfel încât, împreună, acestea să reziste unor șocuri precum întreruperile de aprovizionare întâlnite în timpul lockdown-urilor COVID-19. Unul dintre indicatorii rezilienței pentru un oraș este chiar accesibilitatea locuințelor sigure, una dintre provocările majore menționate anterior.

Atât în practică, cât și în teorie, reziliența urbană trebuie să depășească simpla gestionare a provocărilor urbane, cum ar fi eșecurile sistemelor de transport, lipsa de locuințe și conflictele sociale, doar reacționând la acestea. În schimb, ar trebui să se concentreze pe anticiparea proactivă și pregătirea pentru provocări. Din păcate, de cele mai multe ori, este nevoie de o catastrofă pentru ca guvernele orașelor să implementeze schimbări la nivelul întregului sistem. Rămâne de văzut în ce măsură orașele vor fi capabile să remedieze numeroasele defecte - în guvernanță, infrastructură și încredere între autoritățile orașului și rezidenți. Toate acestea au fost scoase la iveală de pandemia COVID-19. Un prim pas către orașe mai reziliente îl reprezintă dialogul între autorități și societatea civilă. Orice plan de restructurare sau dezvoltare urbană ar trebui să ia în considerare și opiniile și nevoile cetățenilor.